Un pic de pretiozitate

 

Sursa foto: FB

Trup de femeie cu sclipiri pe aripi.
Poate atat am vrut sa spun,sa-ti arat.
Daca nu mai ai imaginatie, eu n-am ce sa-ti fac.
Un pic de pretiozitate nu-i deloc deplasat.
Poate deschizi ochii sa-ti picur in ei balsam. 

Usturoi copt

 

Pasul 1

Se prinde jivina si se decaloteaza. Crud, dar practic.

 Deh, zodia leului, deci ma pricep. Incep sa te iau pe sus efluviile.

Respira. Imagineaza-ti o halca de carne din pulpa de curcan pe gratar.

Pasul 2

Se incoloneaza decalotatii pe o coala de hartie cerata.

Arata foarte ... pictural.

Nasul hastag rezista.

Pasul 3

Se verifica daca este ceva in cuptor. Este.

Sunt ca "e" mai multe legume.

Trei cocoane vinete in rochii dacat caramizii spre ars, adica negre,

si trei soldati grasi, umflati, cu solda cat China, 

fac pe cocosii pe langa cucoane. Cum de abia 

se deplasau, i-am ajutat cu un branci langa ele.

Na, coceti-va! S-au copt.

I-am scos din calduri, adica din caldura. 

Pardon, pentru madamele scortoase! 

Nu m-am putut abtine, de fapt, nici nu ma abtin.

Dar am zis sa par si io educata. 

Pasul 4

Capetele decapitate au beneficiat spa de ulei esential 

din masline, au tras pe nas niste sare si am presarat

niste cimbru ales si dibuit cu greu din cutie, ca mai mult de juma

se stricase. Na, mai uit. Pe uitare n-o uita nimeni? Zic si io ...

Acuma capetele sunt high, cei care stiu cuvantul si senzatia, stiu.

Io nu, ca-s cu minte. 

Pasul 5

Am ascuns capetele ca deja emanau obraznicii si io le-am zis ca 

nu vreau sa fac dus impreuna cu ele, conform normelor muie.

Ca io sunt neconforma si nu ma dezic.

Iar grasul galben nu vroia sa se coaca pe o latura.

Acum vrea. 

Pasul 6

Cucoanele vinete prefera plaja nud. Le-am facut pe plac.

Ce nu fac pentru niste babe cu atitudini de prospaturi?! 

Parca ar fi din Romanica. 

De la caldurile suferite, se scurg. Le-am zis ca 

nici nu ele nu fac dus. 

Pasul 7

S-au copt cateii de usturoi, i-am lasat de s-au racit,

si prin presare i-am scos la lumina. Mirosul a devenit

aroma fina de usturoi si coptura. 

Deja ii stimez.

Pasul 8

Urmeaza frecarea cu unt moale pana devin o

pasta omogena. Dupa care se cotrobaie dupa

un borcanel reciclat, ca tot @uie are grija de

salvarea planetei si de salariile lor babane si 

neplatitoare de taxe. 

Io nu mai vreau sa salvez pe nimeni si nimic.

Planeta sa se descurce, si se descurca minunat. 

Sa revin la pasta. Se mananca intinsa pe felia de paine

sau bagheta, se poate pune pe friptura, una 

care nu are grasime sau chiar la paste.

Asa de kiki bambus. 

Scrisoare violet

Vroiam sa-ti spun ca m-am bucurat ca mi-ai iesit in drum. Si te-am lasat sa pleci ca n-am stiut cum sa-ti spun sa stai, sa ma iubesti asa cum sunt.  

Vezi tu, nu m-a iubit nimeni, doar plantele, fluturii, norii, si animalele. Sunt doar buna de judecat. 

Si acum m-am apucat de scris scrisori cu miros de frunzis ars de la care nu mai astepti nimic, dar cu sclipiri fine, violete, cu polen auriu, bogatie surazand solar, transformand frunzisul asta ordinar intr-un covor autumnal pentru branduse, slove asternute delicat. 

Si prima scrisoare ti-o dedic tie, un hoinar cu pretentii din alt veac.

Iar eu am fost buna de judecat. Asa sa fie. Numai ca n-am oprit pe nimeni sa plece, sa nu ne imbatam cu apa rece.

Am privit brandusa asta in lumini si umbre pana mi-a coborat un inger pe frunte si  mi-a spus simplu: Du-te. 

S-a urcat la Cer REGINA

 

Drum lin către Lumină, Majestatea Voastră!

Regina Elisabeta, a Marii Britanii, a făcut istorie şi aseara a intrat în istorie.

Rest in peace, Your Majesty!

N-am cum sa admir vreun alt monarh al lumii in care m-am nascut

asa cum o admir pe EA. Cu bune si cu rele.

Pentru mine este o onoare ca ati fost contemporana cu mine.

Asa am aflat ca reginele chiar exista.

Ati fost si ramaneti REGINA multor oameni,

chiar daca nu facem parte toti din poporul Majestatii Voastre.

Un ceai

 

Sursa foto: FB.

As fi vrut sa mergem la un ceai,

Dar era asa de complicat.

As fi vrut sa fii altfel,

Dar erai complicat,

Si nu prea rafinat.

As fi vrut sa te intreb ce ai,

Dar mi-era prea dor de un ceai.

Am sorbit incet un ceai

La umbra cartilor plecate din rai. 

Tristetea unui inceput de an scolar

Sursa  foto: FB

Cred ca din vremea comunismului, si poate nici atunci, n-am mai avut sentimentul paclos al unei asemenea tristeti de inceput de an scolar. Am o scoala langa mine si in fiecare an se tinea o festivitate, fie ea cat de mica, de deschidere a anului scolar. Intotdeauna ma scula zumzetul si rasetele copiilor, apoi probele de microfon, apoi discursurile pompoase ale conducerii scolii. 

Anul acesta m-am trezit la 9.00 cu sentimentul ca am pierdut ceva, ca imi lipseste ceva. Era prea liniste. Ma uit pe geam si vad niste parinti, putini, stand la poarta scolii. In rest, liniste. O liniste trista, o liniste nelalocul ei. Sa stiti ca nici la 10.00, nici la 11.00 nu s-a agitat atmosfera, n-a vibrat aerul de freamatul copiilor.  Si cred ca stiu: copiilor li "s-au furat" 10 zile de vacanta. Contau aceste zile. Anul acesta scolar vine cu multe si grele si dubioase modificari. Am inteles ca se va incheia anul urmator prin 30 iulie, daca am priceput eu bine. Vor avea multe minivacante, din punctul meu, obositoare aceste ruperi de ritm.  Am ajuns sa cred ca aceste noi generatii trebuie protejate de ... parinti si de ... sistemul de invatamant. 

Parintii nu reactioneaza. Daca nu era Dana Budeanu sa urle pe FB ca pruncii sa intre in clase, cei mici de gradinita si din clasele 0 si intai, cu parintii de mana, oile parintesti si-ar fi abandonat bine mersi pruncii la portile institutiilor sa vina doamnele sistemului sa-i duca in clase. Si ar fi suspinat pe la garduri si pruncii ar fi plans cu sapte randuri de lacrimi ca unde e mami. Practic s-ar fi mai traumatizat o generatie de copii, ca nu erau destule generatiile din 2020 si 2021. 

Ideea e ca sistemul de invatamant e fasait de-a dreptul, ca pregatim creiere care vor pleca in continuare din tara, ca ne abandonam copiii, de fapt, voi ii abandonati in ghearele unor asa zise cadre didactice care ocupa posturi pe note mici si pile mari. Ideea e ca eu nu am de gand sa suport obrazniciile copiilor pentru ca voi nu ii educati acasa asteptand ca scoala sa ii educe. Si mai cred ca unui copil daca ii explici cu rabdare mereu niste lucruri nu are tantrumuri din nimic sau are foarte rar. Dar, ma rog ... 

Azi nici n-am binevoit sa ies pe afara. M-a bantuit tristetea si sictireala. 

Cu toate astea, dragi copii,va doresc: sa invatati doar ce va place,

sa reactionati vehement cand sistemul de invatamant

devine opresiv, sa aveti incredere in voi,

sa va respectati parintii, desi uneori va vine sa dati cu ei de pamant,

sa va urmati visele, ele in aceasta perioada de timp nu va inseala,

pentru ca visele vin pe calea sufletului, iar voi inca sunteti puri,

sa nu va fie rusine sa faceti voluntariat, sa nu va fie rusine

sa oferiti unui coleg mai sarman un sendvis sau o bomboana, 

un colt de ciocolata, toate astea invelite cu o vorba buna, 

usor intepatoare, si insotita de un ghiont prietenesc 

"ce mai faci fraiere? Ia de aici o muscatura din 

placinta asta! E facuta de maicamea, ca doar

atat stie sa faca bun." 

Sau "hai ca am sutit de la taicameu o tigara,

hai s-o postim!" Si in timp ce faceti aceste fapte 

sa intrat pe net, pe youtube si sa stati muti cand urmariti pe ecranul acela mic

o piesa de teatru sau un film sau un trailer. Iar la sfarsit sa ziceti:

"Ai vazut ce a zis ala? Si cum a facut aia?" 

Va spun asta pentru ca am trait-o. Am vazut trei adolescenti galagiosi ei de felul lor, pe strada mea. Si intr-o zi. ma uit la ei, ei tacuti. Cap langa cap, cununa de capete deasupra unui smartphone din care se auzea ... o piesa de teatru. Erau fascinati si eu ii admiram surazand cum se predasera magiei teatrului. Am stat asa, uitandu-ma la ei, cam cinci minute. 

Am plecat de langa ei stiind ca de fapt poporul asta al meu, 

acolo in adancuri, are multe mladite verzi.

Doar o carticica

Sursa: FB

O seara in care mi-am amintit ca am un blog. 

Calda seara, sufocanta. 

A mai ramas putin din vara. 

Mult prea putin. 

 

Prieten drag

Prieten cu drag de viata si cu bunatate in soarta ...a venit ... primavara. 

Cu toate razboaiele, cu toate noroaiele,

Vor inflori si lacramioarele, 

Iar canta-vor pasari prin toate zavoaiele. 

Si eu, si Soarele iti asteptam in prag fiorurile. 

Supremul pateu cu branza vinovat de chiulurile la mate

 

Amintiri din copilarie despre pateul cu branza. Primeam banuti de buzunar de la ai mei cu directiva clara de a-mi cumpara ... amandine. Sunt singurele prajituri pe care nu le suport nici in ziua de azi. Zaharul tos din crema de margarina, zahar netopit care imi crantanea in dinti, m-a indepartat cu ani lumina de la bucuria de a manca aceasta prajitura. Era frumoasa, nimic de zis, dar la interior, sub pasta colorata de zahar, de obicei, se gaseau niste straturi de foi fara gust si de crema cu pricina. Nici de motul de pe prajitura nu ma atingeam. Si cand mergeam cu ai mei la cofetarie ma pomeneam indubitabil cu o amandina in farfurie. Fusesem decretata ca irecuperabila in mancatul total nedelicat si nepoliticos a amandinei, caci dezlipeam cu dexteritate pasta de zahar care acoperea prajitura si o savuram, nu inainte de a manca foaia de coca de la fundul prajiturii pentru care era singura  insiropata din cele 3 foi. Asa ca dupa festin, in farfuriuta mea zacea un mic munte de placi de crema cu placi  de coca rupte si sfartecate de lingurita mea necrutatoare. 

Luam banutii, 3 sau 5 lei, vorbesc de perioada din comunism, pe care l-am prins in cea mai gri si ucigatoare perioada (voi  nu stiti ...), si ma duceam glont sa-mi cumpar ... pateuri cu branza. Asta pe cand eram la scoala generala. Aveam chiosc in curtea scolii la un moment dat. 

Dar a venit perioada liceului, si liceul meu e pozitionat in centrul istoric. Credeti ca am scapat de patima savurarii pateului cu branza?! Nu! Nici vorba! A devenit si mai obsedant. 

Vis-a-vis era pe atunci Cantina Partidului, un local cu staif pe vremea aceea, unde aveau acces doar comunistii cu studii superioare si care lucrau prin zona. Printre altele aveau si laborator de patiserie-cofetarie. Bineinteles ca faceau si pateuri cu branza. Ei faceau foietajul acestuia de la zero,  iar branza sarata era incredibila. 

Pateul cu branza produs de oamenii astia era pateul suprem. Si intotdeauna imi luam cate doua ca haplea, desi aveam de acasa doua sandwich-uri si ceva dulce, dar era nu era pateul suprem. Iar pachetelul facut acasa se plimba cam doua-trei zile cu mine. Mancam doar daca nu mai apucam sa cumpar pateuri. 

Sa va povestesc obtinerea acestor pateuri in timpul orelor de curs. 

Pe atunci, imediat dupa revolutie, nu aveam voie in timpul orelor a iesi din liceu fara sa ma lovesc de elevul de serviciu, un fel de cerber slabanog, uneori cu cosuri pe fata, cu cate o carte si care musca pretentios dintr-un mar sau un sandwich cu salam care mirosea a salam de la o posta,  si plin de importanta clipei. Adica era un coleg/colega din liceu caruia ii venea randul cate o zi  sa stea de paza la usa principala si sa nu lase sa intre nimeni fara a sti unde se duce: profii la cancelarie, elevii, unii dintre ei, la clase. Trebuia sa te legitimezi cu carnetul de note, iar profesorii erau cunoscuti. Cine era strain era condus personal de catre elev la cancelarie sau nu era lasat sa intre in cladire. 

Sala de clasa unde eram eu era chiar  in fata gradini-terasa a cantinei in care la ora 10-11 aparea mica taraba din metal pe care tronau doua tavi cu pateuri cu branza si alte doua cu cornuri cu mere, foarte dezirabile si ele. Cand era aduse inca iesea abur din ele. Si in clasa mea se dadea alarma : "Au adus pateuri! L te duci?" "Evident!" Brusc aveam nevoie la toaleta, cam cu 10 minute inainte de pauza, caci se mai facea si coada si trebuia sa stau la coada, sa apuc sa cumpar si sa ajung la limita cand suna clopotelul sa intru in cladirea liceului. Si mai si mituiam elevul de serviciu. Imi dadea bani sa-i cumpar si lui. Si cumparam intre 10 si 15 pateuri cu branza si ma prelingeam cu plasuta in mana pana la etajul intai sau doi pana la mine in clasa. Aaaah, ce aroma! |Ce aurii erau! Ce grase! Doamne, mai trebuia uneori sa asteptam pauza urmatoare ca sa le mancam. Innebuneam profesorii cand intrau la noi in clasa. "Maaa, v-ati dus dupa pateuri?! Ia deschideti geamurile sa se aeriseasca!" Noi taceam malc si ne conformam, desi ne era din ce in ce mai foame si pofta tot mai puternica. Nu stiu cum reuseam sa ne concentram, dar reuseam cumva. 

Si de obicei "ma sacrificam" mai ales la ora de matematica. O detestam. Explicatiile fugitive ca pentru cei de la real, noi fiind la uman, imi lasau intotdeauna un gust metalic de neputinta. 

A fost singura materie la care chiuleam in draci. Imi faceam un calcul simpu (ironic, nu?! calcul pentru chiulul de la mate). Calculul era asa: aveam voie pe an la 60 de absente nemotivate, care nu afectau nota de purtare, la a saizecisiuna aveau un punct minus la nota. Erau trei trimestre, aveam asadar cate 20 de absente pe trimestru. Eu faceam cate 18-19 absente, toate, aproape toate au fost la matematica. Aveam si unde ma plimba, faimoasa strada a Republicii fiind la o aruncatura de bat, la fel si parcul central.  Iar procurarea pateurilor supreme se intampla mai ales la orele de mate. Adoram situatia. Nici acum nu regret nimic. Iar amintirea olfactiva si gustativa a acelor pateuri este de neegalat. 

In ziua de azi nu se mai fac asa, old fashion, dupa moda veche, adica sa faca foietajul manual si sa prepare branza pentru acest fel de patiserie. Acum de cumpara foi gata facute, branza e la galeti de 5 kg, iar pretul nu reflecta afortul crearii acestor bunatati. 

Am ramas cu gandul la ele, iar din cand in cand imi iau unul de la o patiserie vis-a-vis de Teatrul Dramatic. Din fericire e bunicel, umplutura de branza are si gris, cam multisor uneori, dar merge. E o iluzie ca are multa branza, dar ... 

Daca aflati ca face cineva foietajul frantuzesc pentru pateurile cu branza, sa stiti ca ii dau un regat de caiete de matematica schingiuite de creionul rosu! 

Jocul nervilor si al rabdarii

Razboiul din vecinatate, Rusia-Ucraina, e un razboi al nervilor si al rabdarii. Cu diferenta ca sunt sacrificati inocentii. Nimic nou. Aparent, pentru ca dupa perdeaua de praf de pusca si tunuri care se dezmembreaza singure, se raspandeste ca o otrava cu chip sfielnic criptomoneda si lipsa atm-urilor bancare. Dar noi, oamenii de rand avem timp sa fim pro si contra, conspirationisti, creduli si vasali. Si cand crezi, ca si in cazul Bolero-ului ravellian ca nu mai e nimic nou, mai apare cate o nuanta. 

De data asta, acest razboi va schimba fata lumii, nu numai a zonei in care se desfasoara. Se vor mari sentimentele de lacomie teritoriala si financiara ca niciodata. 

Iar noi nu vrem sa intelegem cat suntem de firavi si de trecatori.

Si ca Soarele mereu rasare de la Est. Indiferent de ceea ce vor sa zica unii.

Eu am si nervi si rabdare. Pentru ca stiu care mi-e pecetea din suflet:

PE AICI NU SE TRECE! 

Come Vorrei

Cam asa...

Cum vrei sau clipe stranse in ochii mei,

in ochii tai, in ochii nostri. 

Cam asa ...